Dansurile de pe Valea Agrijului, situată în zona etnografică Meseş, au receptat, asemenea celor aparţinând altor zone etnomuzicale din Sălaj, influenţe din afară, dar şi-au păstrat şi specificul propriu. În această zonă se remarcă existența unui stil care pare foarte vechi, greu de imitat de interpreții de dansuri populare din alte zone etnografice. Dansurile de perechi caracteristice zonei Văii Agrijului sunt: „Învârtita rară”, „Învârtita deasă” și „Țigănescul”, iar dansurile individuale specifice zonei sunt cele feciorești. Acestea scot în evidență un stil interpretativ local și mai pot fi admirate cu ocazia nunților.
„Învârtita rară” de pe Valea Agrijului este un joc de referinţă din judeţul Sălaj, care se juca până aproape de Valea Almaşului. Este un joc de arăduit, o „purtată” cum se mai cunoaşte. Băiatul ia fata în partea stângă şi începe cu piciorul drept. Se continuă mai întâi cu mişcări repetate drept-stâng şi apoi stâng-drept. Se acordă o atenţie deosebită şi poziţiei braţelor, întrucât cuplul se deplasează cu piciorul drept pe partea stângă, braţul stâng al băiatului se pune pe umărul drept al fetei, iar braţul drept al băiatului se pune sub umărul stâng al fetei. Urmează mişcările drept-stâng, apoi în sens invers se mută braţele faţă de poziţia iniţială, braţul drept al băiatului se pune pe umărul stâng al fetei, iar braţul stâng al băiatului rămâne sub umărul drept al fetei. Ambele braţe ale fetei rămân pe umerii băiatului. „Învârtita” de pe Valea Agrijului este mai rară, mai puţin ritmată decât cea de pe Valea Almaşului.
Paşii pe care se execută „Învârtita deasă” sunt identici cu cei de la „Învârtita rară”, cu specificaţia că sunt puţin mai mişcaţi, făcându-se mai rapid. „Învârtita deasă” mai este cunoscută şi ca „Învârtită cu piedică”. O figură specifică acestui dans este „datul fetei pe picior”, care presupune trecerea fetei pe braţul şi piciorul băiatului.
„Feciorescul” se joacă numai de către feciori şi bărbaţi şi cuprinde bătăi pe cizmă, bătăi din palme, bătăi pe genunchi. Figurile sunt multe şi foarte variate şi conferă jocului o coloratură aparte.
„Ţigănescul”, denumit şi „Scuturatul” este un dans de cuplu care presupune mişcări ritmice repetate. Este un dans în care dansatorii merg în cerc în ambele sensuri şi se prind de umeri. Include bătăi în podea cu ambele picioare, roate şi pocnete din degete.
În Şeredeiu şi Meseşenii de Jos, sate de munte, relativ izolate de aglomerări urbane şi ferite de influenţe, există o bogată tradiţie culturală marcată prin dansurile populare specifice denumite „Dansul socăciţelor” sau „Muiereasca”.
În culegerea apărută în anul 1972 sub egida Centrului de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Sălaj, „Folclor muzical din Sălaj: Zona Sub Meseşului şi a Barcăului”, cercetătoarea Eugenia Cernea prezintă jocul socăciţelor: „Acest dans reprezintă o manifestare sincretică, muzical-literar-coregrafică, toate cele trei aspecte fiind strâns legate între ele şi determinându-se reciproc. Executat la nunţi şi la petreceri, fapt care pledează pentru vechimea lui, el poate fi precedat de strigături, numite în partea locului «descântece», interpretate de grupuri de femei, care le scandează, însoţindu-le din bătăi din palme, de balansarea trupului, de săltarea picioarelor, apoi de dansul propriu-zis”.
„Dansul socăciţelor” este un joc ţărănesc specific judeţului Sălaj, jucat numai de femei. Este un dans foarte vioi, jucat în special la nunţi de către femeile care se ocupau de „gospodăria” nunţii şi anume: pregătirea bucatelor, servitul la masă şi alte treburi specifice femeilor.
Datorită faptului că în timpul nunţii nu reuşeau să joace şi să petreacă, socăciţele „vorbeau” despre munca lor într-un dans special, având ştergurile legate în jurul taliei. De obicei, socăciţele încep dansul cu câte o sticlă cu pălincă în mâna dreaptă. Dansul este tot timpul acompaniat de strigături, chiuituri, bătăi din palme, lovituri repezi de linguri de lemn sau metal (care se lovesc unele de altele şi fac un zgomot specific) şi lovituri în castroane. Bătăile ritmate, sincopate, trebuie executate cu maximă precizie, pentru a putea fi apreciate la justa lor valoare. După câteva măsuri, se lasă sticla pe podea şi se desfăşoară dansul fără sticlă, bătându-se în palme până aproape de finalul dansului, când se ridică de pe podea sticla.
Jocul socăciţelor este o creaţie colectivă, care s-a transmis în mai multe sate din subzona cunoscută sub denumirea Sub-Meseş. Cu siguranţă, unele socăciţe au adus modificări dansului, fapt care a creat şi o competiţie între socăciţe la nivel de dans.
„Dansul socăciţelor” nu se juca numai la nunţi, ci se juca şi la „danţul la şură” şi la alte evenimente tradiţionale, făcând deliciul acestor manifestări.
Abordarea diferită a pasului constituie principala deosebire în jocurile socăciţelor din cele două sate sălăjene.
